Să fii solutia, nu problema!!!

     Intr-o bună zi, măgarul unui tăran cazu intr-o fântană.
Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce tăranul cauta să  vadă ce e de facut. Pană la urmă, tăranul hotări că măgarul era oricum bătran, iar că fântana, fiind secată, tot trebuia sa fie acoperită odată si-odată.
     Astfel a ajuns la concluzia că nu mai merita osteneala de a-l scoate pe măgar din adancul fântanii. Asa ca tăranul isi chemă vecinii, ca sa-i dea o mană de ajutor. Fiecare dintre ei apucă cate o lopataăsi incepu sa arunce de zor pămant inăuntrul fantanei.
Măgarul pricepu de indată ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat.
     Dar, spre mirarea tuturor, după câteva lopeti bune de pământ, măgarul se potoli si tăcu. Tăranul privi in adâncul fântânii si rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pămant, măgarul cel bătran făcea ceva neasteptat: se scutura de pământ si păsea deasupra lui. In curând, toată lumea fu martora cu surprindere cum măgarul, ajuns pană la gura fântanii, sări peste ghizduri si iesi fremătând... .
    Viata va arunca poate si peste tine cu pamânt si cu tot felul de greutati... Insa, secretul pentru a iesi din fântană este să  te scuturi de acest pământ si să-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutătile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuti.
Foloseste pământul pe care ti-l aruncă peste tine ca să mergi inainte.

Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:

Curătă-ti inima de ură, frică, egoism;
Scuteste-ti mintea de preocupări inutile;
Simplifică-ti viata si fă-o mai frumoasă;
Dăruieste mai mult si asteaptă mai putin;
Iubeste mai mult si ... scutură-te de pământ, pentru că in viata asta, tu trebuie să fii solutia, nu problema!

Poate de asta am supravietuit, in ciuda "lopetilor" zdravene de pămant "incasate", ca m-am scuturat mereu de ele...pământul mi-a pătat trupul, mi-a atins limba si chiar ochii, dar am luptat din greu sa nu-mi atingă sufletul...Mă intreb uneori dacă nu a făcut-o totusi...dacă nu exista si altă solutie...dacă am luptat din incăpătânare sau din iubire....De atâtea ori am simtit ispita de a mă lăsa acoperită...si de a rămane in adâncuri...Cât de frumoasă va fi viata cand pământul nu va mai ingropa nimic! Când va fi doar sursă de hrană si splendoare!

 

 

O poezie pe care am scris-o in 2001 pare să surprindă ceva din lupta cu "lopetile" de pămant ce vor să ne ingroape...

 

             ROD DE SUS

 

"Am încercat să cred cu stăruinţă,

Că tu eşti unica forţă
Care dă puterea de a respira
Celui sufocat de neputinţă…
Am încercat să cred cu disperare,
că tu eşti unicul balsam în stare
să aline crude răni de nepăsare,
plăgi fãcute de uitare, arsurile de supărare…

 Am încercat să cred cu-ntreaga mea fiinţă,

că tu eşti unicul sentiment ce dă nobleţe firii,
are face inima să mai bată
atunci când are suficiente motive să-nceteze,
care nu-i permite sufletului
să se-nvelească în blazare,
ci-l face să se simtă-n stare
să acorde, iar, iertare,
să spere iar şi iar!

 Am încercat să văd în tine

unicul argument valabil
pentru a continua o luptă inegală
cu împrejurări şi vremi nepotrivite,
cu spiritele îndrăcite, cu ispitele nebănuite
ce mocnesc în propriul trup.

 Am încercat cu orice preţ să te păstrez

de căte ori te-am întâlnit în cale,
dar te-am pierdut atât de des
şi-am plâns în ierni de aşteptare…

 Am încercat mereu să cred
că primăvara mai există
şi chiar de sunt atât de tristă,
ea m-ar putea înveseli
dacă tu o-vei însoţi,
crăiasă peste morţi şi vii,
IUBIRE, tu, un rod de sus,
un dar divin, de-un preţ nespus
şi singura ce poţi lega
fiinţa mea de-a altuia!"

     (3 - 4 ianuarie 2001)