Greutatea Fluturilor

GREUTATEA FLUTURILOR

Sunetul pașilor sufletului tãu

rezoneazã ȋn strãfundul ființei mele,

arãtându-mi drumul nebãnuit

dintre zãpada crestelor viselor nevisate

și cãldura incandescentã a trãirilor noastre…

Dacã rãmân ȋn tãcerea dimineții -

conectatã la intensitatea fluxului fericirii create

de interacțiunea fragmentelor de inimi curate,

ce ȋn mod minunat le-am conservat ȋn noi, -

pot vedea comprimându-se timpul acestei lumi,

fãcându-se sul, ȋnghițit fiind de spațiu,

iar Lumea Nouã derulându-și spectaculosul ȋnceput!

Te pot desluși printre caișii ȋn floare,

având brațele deschise spre eterna ȋmbrãțișare,

așteptând sã ajung ȋn splendida luminã,

sã-mi eliberez palmele grele de fluturi…

Viorica Bota, 1 iulie 2008               

Absenta

ABSENTA

De dimineațã totul pãrea cãzut

sub o covârșitoare tristețel

la fel precum ultima redutã

ȋntr-o epuizantã, teribilã, bãtãlie.

Aceleași familiare locuri par

schimbate ȋn mod misterios.

mutare de decor nedoritã

ȋntr-un prea luminos moment.

Incãperi, culoare, oameni

și-au pierdut subit voioșia,

respirând un aer vinovat

care le captureazã ființa.

Stârnitã de atâta grea apãsare,

curiozitatea febrilã scormonește

dupã ceva rezonabil spre a scuza

o absențã ce-a metamorfozat

decorul familiar, luminos, drag,

ȋntr-o redutã rece de tristețe,

oamenii volubili, mereu voioși,

ȋn umbre vinovate care tac!

   Viorica Bota, 21 decembrie 2004

Submultiplii neverosimili

Submultiplii neverosimili

O ȋmbrãțișare profundã, totalã,
A descompus aerul ȋn submultiplii de aer
Ce abia puteau trãi ȋntre inimile noastre
Sudate de o neverosimilã dragoste…

Ce tablou nemișcat, fascinant, ȋn care
Lumina cãdea unduit oblic, roz,
Doar un strop de alb, furișat,
Stãtea pe chipul tãu frumos.

Dar cât poate dura descompus
Aerul ȋn zglobii submultiplii?
Ai vrea amorțit, dar duios,
Sã rãmânã de minute multiplii.

Aș putea privi mereu fascinatã
Tabloul total unde lumina profundã
Cade furișat ȋntr-o ȋmbrãțișare neverosimilã,
A douã inimi sudate de aerul roz, descompus
In frumoși submultiplii de dragoste!

Viorica Bota, 18 decembrie 2004

Poveste

POVESTE

Cu pași grãbiți trec peste frunze
Ce mor ȋn parcul ruginit,
Din amintiri ȋncet revine
Timpul sublim când ne-am iubit.

Cu tonuri galbene-aurii
Vocea ta mã cuprindea,
Forța ȋmbrãțișãrii tale
Necontenit mã surprindea.

In aerul dintre priviri
Doar muzica putea pãtrunde,
Inlãnțuiți ca niște miri
Am fi putut pleca oriunde.

Parfumul rozelor târzii
L-aveam pe buzele fierbinți,
Dar rațiunii i-am plãtit
Tributul greu de-a fi cuminți!

Clepsidra vremii ȋși scurge lent
Cristalele de nemurire,
In ele ȋnchisã stã pe veci
Povestea noastrã de iubire…

Viorica Bota, decembrie 2003