"Fluturii numără clipe, nu ani, şi totuşi au timp destul"
O zi din viaţa unui fluture
DACĂ aveţi impresia că programul vostru zilnic este încărcat şi stresant, gândiţi-vă un moment la harnicul fluture. La început s-ar putea să consideraţi că programul de lucru al unui fluture este ca o vacanţă de vis. Să zbori din floare în floare, să sorbi de ici-colo câte puţin nectar, să te tolăneşti la soare când doreşti — fluturele pare să fie întruchiparea vieţii lipsite de griji.
Însă în lumea insectelor, lucrurile nu stau întotdeauna precum par. Fluturii sunt creaturi foarte active care îndeplinesc un serviciu vital în timp ce lucrează încontinuu contra-cronometru. Haideţi să ne alăturăm unui fluture într-o zi obişnuită de lucru!
Micul dejun la soare
Vă treziţi uneori simţindu-vă ameţit? Indispoziţiile matinale sunt endemice în rândul fluturilor. Există dimineţi când pur şi simplu nu se pot mişca deloc. Problema lor constă în temperatura corpului, care fluctuează în funcţie de mediul ambiant. După ce petrec o noapte friguroasă cocoţaţi pe o frunză, sângele lor este atât de rece, încât de-abia pot să se mişte, cu atât mai puţin să zboare. Aşa că trebuie să aştepte soarele.
Când soarele răsare, fluturele îşi deschide aripile şi le expune acţiunii razelor lui calde. Aripile întinse, slujind drept panouri solare în miniatură, captează în scurt timp necesarul de căldură şi fluturele îşi ia zborul. Dar dacă cerul este înnorat? În regiunile de climă temperată unde este rece, fluturii trebuie să rămână imobilizaţi pe o rămurică sau pe o floare până când apare soarele. Aceasta nu este lenevie, ci pură necesitate.
Dacă ziua nu este prea caldă, fluturele se opreşte din când în când pentru o nouă terapie solară. Aşa cum o maşină se alimentează cu combustibil la o staţie de benzină, şi el trebuie să-şi facă plinul de energie solară. La tropice, fluturele are nevoie de căldură de la soare numai dimineaţa devreme sau după un duş în ploaie. În general vorbind, cu cât vremea este mai rece, cu atât îi trebuie mai mult timp pentru a se încălzi. Odată ce energia lui este recuperată, el îşi continuă munca.
‘Dragoste la prima mireasmă’
Sarcina cea mai urgentă este găsirea unui partener. Având o durată de viaţă care rareori depăşeşte câteva săptămâni, nu este deloc timp de pierdut. Iar găsirea unui partener în lumea fluturilor nu este o muncă uşoară — presupune răbdare eroică şi insistenţă.
Pentru fluturi nu există „dragoste la prima vedere“. Ei sunt nişte miopi notorii şi confundă foarte des indivizii dintr-o altă specie cu cei din specia lor. Acest lucru conduce adesea la o alergare fără rezultat care se sfârşeşte atunci când înamoratul fluture îşi dă seama, în cele din urmă, că l-au înşelat ochii.
Pentru a complica şi mai mult lucrurile, femela, în general, nu este receptivă. Înflăcăratul mascul zboară cu insistenţă în jurul ei, într-un gen de vals aerian rapid, sperând ca, până la urmă, să o înduplece. Însă acest balet spectacular al fluturelui ajunge, de obicei, la un sfârşit brusc atunci când femela îşi ia zborul, lăsându-l pe nefericitul mascul să-şi continue căutarea.
Este destul de surprinzător faptul că femela nu se excită prea mult la culorile superbe ale curtezanului ei. Ceea ce pare să conteze cel mai mult este traiectoria fluturelui, insistenţa lui şi, mai presus de toate, „pulberea dragostei“, care-l caracterizează.
Pulberea dragostei conţine un feromon care constituie atuul masculului. Acesta este un parfum ameţitor, special conceput pentru a agita femelele din specia lui. În timpul curtării el încearcă să o pudreze cu această „mireasmă extrafină“. Chiar dacă pulberea dragostei nu este garanţia succesului, ea face minuni atunci când masculul găseşte, în sfârşit, o femelă binevoitoare.
O gură de nectar
Toată această energie consumată în căutarea unui partener trebuie recuperată. Din acest motiv fluturii au nevoie de nectar. Florile fac publicitate acestei hrane energizante prin intermediul formelor şi culorilor atrăgătoare. Îndată ce dă peste o floare, fluturele îi soarbe cu abilitate nectarul cu ajutorul unei trompe tubulare lungi, pe care o introduce adânc în floare.
În timp ce se hrăneşte cu nectar, insecta îşi îmbracă în polen corpul păros, purtând astfel cu sine polenul spre următoarea floare pe care o vizitează. În decursul unei zile obişnuite de muncă sunt polenizate sute de flori. În pădurile tropicale însă, nu există multe flori. Ce beau, de obicei, fluturii tropicali?
Pentru fluturii tropicali nu există o delectare mai mare decât să se înfrupte din fructele putrede. Fructele prea coapte care cad pe pământ le furnizează o abundentă sursă de zaharuri energizante.
Fluturilor le place şi sarea. Ei pot fi văzuţi absorbind adeseori umezeala sărată de pe o bucată de pământ umed sau uneori transpiraţia de pe mâna unui admirator uman. Îndrăzneţul fluture făclie (Dryas iulia) a fost văzut chiar sorbind lacrimi de caiman.
În timp ce este preocupat de căutarea unui partener, de polenizarea florilor şi de propria lui hrană, prietenul nostru înaripat trebuie să fie atent şi la duşmani. El poate părea lipsit de apărare, însă deţine câteva metode de a evita să fie capturat.
Evitând pericolul
Se pare că un fluture frumos care zboară pe deasupra unei pajişti constituie o bucăţică tentantă pentru orice pasăre insectivoră. Dar, din fericire, zborul fluturelui pe o traiectorie nesigură şi în salturi face ca prinderea lui să pretindă ingeniozitate. Majoritatea păsărilor renunţă după câteva încercări. Şi chiar dacă o pasăre prinde un fluture, insecta poate să scape lăsându-şi o parte din aripă în ciocul păsării.
Vederea este un alt mijloc de apărare. Chiar dacă fluturii sunt miopi, ochii lor complecşi sesizează foarte bine orice mişcare. La cel mai mic pericol ei zboară, după cum bine ştie orice persoană care a încercat să fotografieze un fluture.
Unii fluturi care zboară încet dispun de o altă măsură de siguranţă: gustul lor neplăcut. Acesta se datorează faptului că, în faza de larve, au consumat plante otrăvitoare. Dacă o pasăre a prins un astfel de fluture o dată, ea va evita a doua întâlnire. Deseori aceşti fluturi cu gust respingător — cum ar fi fluturele monarh (Danaus plexippus) — au culori aprinse, acesta fiind un avertisment vizual care pare să-i amintească păsării să se ţină la distanţă.
Sfârşitul călătoriei
The World Book Encyclopedia menţionează că majoritatea fluturilor nu trăiesc mai mult de câteva săptămâni, dar că există unele specii care pot ajunge până la 18 luni. Unii dormitează în perioada lunilor friguroase de iarnă sau pe parcursul unui sezon secetos prelungit la tropice.
Dar, în pofida vieţii lor scurte, fluturii pot realiza isprăvi uimitoare. În secolul trecut, un număr considerabil de fluturi monarh au traversat Atlanticul pentru a se stabili în Insulele Canare, în largul coastei africane. Un alt mare călător, fluturele de scaieţi (Vanessa cardui), călătoreşte cu regularitate din nordul Africii spre nordul Europei în timpul verii.
În timpul scurtei lor vieţi, neobosiţii fluturi îndeplinesc o muncă vitală polenizând florile, arbuştii şi pomii fructiferi. Şi, mai mult decât atât, prezenţa lor adaugă un strop de frumuseţe şi de încântare zonei rurale. Vara nu ar fi vară fără ei, iar visele noastre nu ar avea aripi!
la final lăsati-vă prinsi intr-un vals incântător...evident "Valsul Fluturilor"
interesant articol !
RăspundețiȘtergere