Desavarsit

DESAVARSIT

 

O picãturã de azur

S-a frânt ȋn apa nesfârșitã
Care adduce acum spre mal,
Pe creasta fiecãrui val
Speranțe ȋnlãnțuite.

 

Pânza alba de pe țãrm
Așteaptã geniul s-o creeze,
Cu pãru-n vânt, cu ochii-n soare,
Artistu-ntinde o culoare
Si iatã: un ocean!

 

Palmierii solitari
Se ȋnșirã rãbdãtor
Apoi rãsare  un cer senin
Si mulțumit poți fi deplin
De ceea ce-ai creat!

 

Din umbrã mã desprind ușor,
Plutesc sfios spre ape
Si când ating proaspãtul val,
Azurul mã sãrutã iar
Si râd de ȋncântare!

 

Privești albastra-mbrãțișare,
O clipã stai ca sã visezi…
Privirea ta de admirație,
Se transformã ȋn creație:
Pe pânzã mã zãresc!
 

“-Ai profanat natura, zic,

De ce m-ai desenat?”
“-Fãrã tine este moartã,
Tu ȋmi umpli viața toatã,
Mã faci desãvârșit!”

 

Fericirea mã inundã,
Visul tainic s-a-mplinit!
Privesc imensitatea albastrã,
Acum am devenit crãiasã
Si-oi fi ȋn veșnicii!

 

       Viorica Bota, 20 februarie 2000


La final ceva superb... cum spunea Nichita Stanescu: "O, voi sunete prietenesti, lumina-ncetinita in ureche"