Ceasca Marii (si povestea cescutei de ceai)

CEASCA MARII

Gust o fãrâmã de amurg

prelins ȋn ceașca albastrã-a mãrii,    

vãd pescãrușii cum se scurg

pe marginea de-apus a verii...

Faleza ȋnalțã cu mândrie

conturu-i negru, sfidãtor,

peste inima-mi pustie

ȋntr-un ceas necruțãtor.

Nisipul decantat de mare

ȋmi deplânge rãtãcirea,

aerul sãtul de sare

ȋmi usturã perfid privirea.

In talazuri ȋnspumate

ochii iși picurã durerea,

ai plecat cândva departe,

ȋnchisoare e tãcerea.

Lanțu-i greu roade ȋntruna

sufletu-mi ce te dorește,

mã panseazã totdeauna

iubirea mea ce se mãrește!

Zgomote se-aud ȋn stradã,

rapid tresar din magia visãrii,

din poza-ți sorb privirea caldã

ȋnmuiatã-n ceașca mãrii ...

Viorica Bota, 24 iulie 2009

Daca marea face parte din proiectul vostru de vacanta atunci cand o admirati incercati sa o priviti si din perspectiva poetica, nu doar ca fiind un loc de distractie si de inot.... E fascinanta privita in rasarit si aduce pace si liniste, ascultand-o in tacere cum isi jertfeste valurile pe tarm... Bucurati-va de vacante minunate, dar nu uitati sa va incarcati cu rasarituri de armonie si lumina in suflet!

Un cantec despre mare, vechi, romantic, evocand frumusetea ei vesnica! 

O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva frumos dintr-un magazin de antichități, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversare de la căsătorie. Amândurora le plăceau antichitățile și produsele din argilă, ceramice, în special ceștile de ceai.
Au observat o ceașcă excepțională și au întrebat: ”Putem să vedem ceșcuța aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.”
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceșcuța de ceai a început să vorbească:
Voi nu puteți să înțelegeți. Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar și a spus cu blândețe: “Încă nu!”
Apoi, ah! Am fost așezată pe o roată și am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Oprește!” Amețesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap și a spus, liniștit: ”Încă nu.” M-a învârtit, m-a frământat și m-a lovit și m-a modelat până a obținut forma care i-a convenit și apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simțit atâta căldură. Am strigat, am bătut și am izbit ușa … “Ajutor! Scoate-mă de aici!” Puteam să-l văd printr-o deschizătură și puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: ”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, ușa s-a deschis. Cu atenție m-a scos afară și m-a pus pe raft … am început să mă răcoresc. O, mă simțeam atât de bine!” Ei, așa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat și m-a colorat peste tot … mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează, am strigat!” EL doar a dat din cap și a spus: “Încă nu!”
Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte și simțeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am, insistat. Am strigat. am plâns, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunț. Chiar atunci ușa s-a deschis și EL m-a scos afară și, din nou, m-a așezat pe raft, unde m-am răcorit și am așteptat și am așteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?”
O oră mai târziu mi-a dat o oglindă și a spus: ”Uită-te la tine.” Și m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!!
El a vorbit blând: “ Vreau să ții minte, știu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aș fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Știu că ai amețit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aș fi oprit, te-ai fi desfăcut bucățele, te-ai fi fărămițat. Știu că a durut și că a fost foarte cald în cuptor și neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Știu că mirosurile nu ți-au făcut bine când te-am periat și te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aș fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viață. Dacă nu te-aș fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supraviețuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ținut. Acum ești un produs finit. Acum ești ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine.”
Morala este aceasta: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face și ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta sfânta Sa voie.

(autor Arsenie Boca)