Mi-e dor de locul unde se contopesc cele doua "albastruri"...unul foarte de sus., pictat de aripi albe de pecarusi, tipand a libertate...celalalt foarte de jos, gatit cu dantela imaculata a nenumaratelor valuri, spoit cu verde-brun de alge si condimentat cu scoici predate unui temnicer nemilos: tarmul...
MOARTEA VALURILOR
Imensitatea ta albastra,
Purtata de eternul val,
Se sparge in puzderii albe
Si sarutand-mi talpa, moare
Pe al tarmului altar.
Dar din adancuri tenebroase,
Din orizontul nesfarsit,
Se naste urmatorul val
Ce-aduce fosfor catre mal,
Se stinge, apoi, de trupul meu lovit!
Moartea valurilor tale,
Care-mi uda trupul plans,
Ma-nfioara si ma doare,
Dar esti prea frumoasa, mare,
Simt ca izbucnesc in ras!
Viorica Bota, 24 ianuarie 2000
...iar el, tarmul, te ispiteste cu senzualitatea atingerii nisipului, amintiti-va.....
Viorica !
RăspundețiȘtergereTu esti chiar poet! N-am vazut alt autor...
Foart frumoaa poezie,dar si vdeo e potrivit.
Felicitari !:))
Va multumesc pentru apreciere. Stiu ca este sincera si venind din partea dvs, care cititi asa de multe poezii, este chiar incurajatoare si ma onoreaza.
Ștergere