Anotimpul Fluturilor

  Iubesc cuvintele si cred ca poti picta cu ele precum artistul cu culorile pe panza...numai ca ele, cuvintele, imbraca in "culori" inimile...acele inimi ce traiesc dincolo de anotimpurile stiute...in Anotimpul Fluturilor....

 

"Lasa cuvintele sa curga ca un rau,

Obliga-le sa inunde tacerea,

Sa spele raceala si teama din noi,

Sa hraneasca iubirea, sa rupa durerea!

 

Astept sa imi picuri lumina in suflet,

Vorbeste-mi de stele, vorbeste-mi de flori,

Iubirea din tine se strange-ntr-un vuiet,

Tacerea lovita se sparge-n culori.

 

Priveste afara! Cristalul ferestrei

Reflecta scanteile zapezii de o zi,

Mainile noastre atat de terestre,

Surprinse de iarna, scriu poezii.

 

In ele se joaca trairi si cuvinte

Ce cresc din candoarea ce-am strans-o in noi,

Ploua idei si ning juraminte,

Sortite sa fie rostite in doi.

 

Tacerea lovita isi traieste finalul,

Cuvintele curg acum in suvoi,

Singuratatea ncearca sa-nfinga pumnalul

Uitarii, in mine, in tine, in noi.

 

Chiar de-ai pleca departe peste timp

Si n-ai vorbi de stele si de flori,

As vrea sa stii ca este-un anotimp

Ce ne-a nascut ca fluturi pe-amandoi!

 

M-am inaltat sfios ca sa alung raceala,

Am colorat vazduhul dintre noi,

Tu ai zburat timid ca sa-mi aduci petala

Pe care-am poposit pe urma amandoi.

Viorica Bota, 3-4 februarie 2000

Aceasta poezie dateaza de 13 ani si desi a fost purtata in timp, aripile fluturilor nu s-au distrus. :)