Gândul

 

 

Mă tulbură în noapte la fel ca şi în zi

Gândul acesta mai tare decât piatra,

Sufletul întreg mi l-aş jertfi

Vreau să cunoască eternitatea.

 

…un gând fugar şi rătăcit

ce-mi răscoleşte viaţa,

Dar îl iubesc şi îl alint,

Îmi luminează faţa.

 

E minunat cum s-a născut:

L-a împletit un vis

Şi visul ce l-a zămislit

De suflet mi l-a prins.

 

Mă însoţeşte pas cu pas,

În orişice secundă,

E mângâierea ce-a rămas,

Lungimea mea de undă.

 

Călătoresc spre infinit

Cu gândul meu năvalnic,

Astăzi, nimic nu ne-a oprit,

Dar vine-un mâine jalnic!

 

Îmi va strivi el acest gând,

Îmi va zdrobi visarea?

Voi plânge, oare, apărând

IUBIREA sau UITAREA?

  (Viorica Bota, 23 ianuarie 2000)