Cu pași grãbiți trec peste frunze
Ce mor ȋn parcul ruginit,
Din amintiri ȋncet revine
Timpul sublim când ne-am iubit.
Cu tonuri galbene-aurii
Vocea ta mã cuprindea,
Forța ȋmbrãțișãrii tale
Necontenit mã surprindea.
In aerul dintre priviri
Doar muzica putea pãtrunde,
Inlãnțuiți ca niște miri
Am fi putut pleca oriunde.
Parfumul rozelor târzii
L-aveam pe buzele fierbinți,
Dar rațiunii i-am plãtit
Tributul greu de-a fi cuminți!
Clepsidra vremii ȋși scurge lent
Cristalele de nemurire,
In ele ȋnchisã stã pe veci
Povestea noastrã de iubire…
Viorica Bota, decembrie 2003
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu