Lut frãmântat de mâini divine,Ce s-a nãscut e minunat:
Pãmânt gândind lucruri sublime,
Tãrânã pusã la visat!
Si când nisipul naște artã,
Nu poți sã nu te ȋnfiori
De-a cerului mãreațã daltã
Si de așa fãuritori!
In Univers ești o minune
Chiar de ești slab și pieritor,
Cã ai ȋn tine o genune
De frumusețe și culori!
Când deschizi sfios fereastra,
Inimii spre fericire,
Eliberezi spre lumea asta
Picãturi de nemurire!
Treci umilit prin timp, prin vreme,
Târând mantaua ta de vise,
Dar mai târziu sau mai devreme
Gãsi-vei porțile deschise!
Si vei intra ȋn veșnicia
La care moșii au aspirat
Si vei gusta din bucuria
La care ei doar au visat.
Trãiește astfel ca ȋn ceasul
Când vei privi ȋn urma ta,
Sã nu regreți deloc popasul,
Fãcut pe aceastã albastrã stea.
Nu-ți risipi ȋn vânt iubirea,
Tezaur unic, prețios,
Ea va cunoaște nemurirea,
Invațã azi al ei folos!
Eternitatea tu privi-vei,
Stând singur sub un mãr ȋn floare?
Sau mâna-ți tandrã tu umplea-vei
Cu albe flori de portocale?
Viorica Bota, 23 febr 2000
Cit credinta ! Si exprimat frumos...
RăspundețiȘtergere